Arashi band

Nou pe simpatie:
Angi pe Simpatie.ro

Femeie
25 ani
Bucuresti
cauta Barbat
26 - 52 ani

Arashi band Inregistrare Login PozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici

Arashi band / ~Fan Fiction~ /

Echipa Urameshi Sufera Schimbari

Pagini: 1 2

Moderat de KeykoYume

#26

Germanotta D'n'B
Membru iubit :X
Din: ... Undeva-n Romania...
Postari: 278

Ia sa va lamuresc eu acuma... am observat ca Moony a pus o intrebare...

Moony a scris:

Al doilea...hm...posibil sa fi fost ceva mai mult intre Koenma si Stefani?

Ei bine, nu! Koenma avea mai putini subordonati atunci, printre care si Stefani. Ea era singura fata de acolo... Evident ca nu se simtea in apele ei... Dar avand in vedere ca ea se descurca mai bine in misiuni, Koenma se atasase de ea, dar nu se ajungea tocmai la dragoste... Nu. Era un fel de dragoste frateasca.

Moony a scris:

Vad ca le cam schimbi caracterul personajelor...

Am mentionat mai sus, la capitolul 2 parca...

Germanotta D'n'B a scris:

Oricum, o sa observati ca personajele pot avea in unele faze cu totul si cu totul alta personalitate fata de cea de care erati voi obisnuiti.

Capitolul IV

Amintiri...

A doua zi, toată echipa se adunase în biroul lui Koenma ca să găsească nişte răspunsuri deoarece treaba se complicase mult... Şi am spus „TOATĂ echipa” pentru că Hiei s-a gândit îîîn sfârşit să vadă ce mai fac camarazii lui... Toţi se uitau cu ochii bulbucaţi la el şi aveau dreptate să o facă... Dar cum Hiei era nepăsător, evident că... nu-i păsa de ce spuneau cei din jurul lui.
-Oooo...! Ce avem aici? întrebă Yusuke pe un ton răutăcios
-Am venit să văd ce-i cu zarva asta şi...
Deodată Hiei o zăreşte pe Stefani care în acel moment intra pe uşă.
-Tu cine mai eşti?
-Hiei, ea e Stefani. Dacă nu mai treci pe la noi rămâi în urmă cu ştirile. Şiii... Stef... Dacă tot ai ajuns, ce-ai zice să ne lămureşti puţin cum stă treaba pentru că eu nu mai înţeleg NIMIC!
-Ei bine... Aseară, eu şi Kurama am aflat că defapt ne cunoaştem de mult... Cum vine asta? Vă spun acum dacă mă ascultaţi. Cât timp am lucrat pentru Koenma am avut tot felul de misiuni. Într-una din zile am avut ghinionul sau poate chiar norocul să-l întâlnesc pe Yoko. Evident, eu luptam pentru dreptate iar el era tâlhar... Şi aceste „ipoteze” se băteau cap în cap. Deci n-aveam ce face decât să încerc să-l anihilez... Şi de acolo a început totul... De fiecare dată când mă întorceam din misiune îl tot întâlneam. El nu părea să ia în serios acele lupte. Din contră... Îmi zâmbea. Şi începusem să regret ziua în care l-am întâlnit.
-Îmi plăcea să o enervez... spuse Kurama care asculta „povestea” ca toţi ceilalţi
-Mi-am dat seama ceva mai târziu de faptul că fiecare luptă ne apropia mai mult, dar asta însemna să-l trădez pe Koenma, deci am încetat cu luptele şi am decis să păstrăm legătura.
-Şi după ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat n-am mai putut lua legătura.
-Dar ce ţi s-a întâmplat? întrebă Yusuke. Aaa... Mi-am amintit... Din cauza unui vânător te-ai retras în Lumea Umană şi asta a determinat ruperea legăturii dintre voi doi... Înţeleg...
-Mda...
-După ce el a dispărut am respirat uşurată şi totuşi îngrijorată, pentru că nu ştiam ce se întâmplase... Era mai bine că nu ne întâlneam dar era mai rău că nu-l găseam şi mă făcea să mă gândesc la ce era mai rău... După tragedia de la Palat m-am retras în munţi şi am avut norocul să-l găsesc pe maestrul Genkai.
Toţi ascultau cu urechile ’’ciulite” şi se întrebau cum de Genkai nu le-a pomenit nimic de ceilalţi ’’învăţăcei”, dar şi-au găsit singuri răspunsul pe parcurs, cum că Genkai niciodată nu a vorbit de cei ce i-au fost elevi înaintea lor.
-Ea m-a învăţat cum să-mi controlez mai bine puterile şi pentru asta îi datorez viaţa. Doar că în timp ce mă întorceam de la antrenamente, o nălucă mai solidă n-avea ce face şi s-a gândit să se ia de viaţa mea... Când am văzut că nu mai am scăpare m-am folosit de tehnicile învăţate de la Genkai pentru a mă retrage într-o lume unde n-are nimeni treabă cu mine...
-Deci, tu şi Kurama vă aflaţi cam în aceeaşi situaţie...
-Da. În timp m-am obişnuit cu Lumea Umană şi am ajuns la concluzia că aici, chiar dacă unele persoane sunt rele din cale-afară, există oameni cu suflet bun şi la nevoie te ajută, indiferent dacă eşti sau nu prieten cu ei. Şi asta nu e din instinct, ci din dorinţa de a ajuta... Mă rog, asta a durat câţiva ani buni... vreo 20... Nu mai ţin nici eu minte bine... Am luat şi eu un ’’headshot” la viaţa mea...
-Cum adică?
-Când am împlinit 17 ani m-a găsit pentru prima oară o nălucă... adică nu una... ci trei... Scăpasem de 2 dar deja la a treia, dintr-un accident m-am împiedicat şi m-am lovit la cap... Noroc că apucasem să-l lovesc, aşa am căzut amândoi odată... După ce mi-am revenit cât de cât realizasem că mă aflu într-un spital. Nu ştiam cum am ajuns acolo, dar chiar atunci sosise un doctor să mă lămurească. Îmi spuse că m-a găsit o femeie în jur de 30 de ani, şi că eram lovită binişor, pentru că mă găsise într-o baltă de sânge. Îmi aduceam aminte cine sunt dar unele amintiri îmi erau blurate pentru că nu-mi aduceam aminte exact ce se întâmplase în Lumea Spirituală... Plus că aveam şi o durere îngrozitoare de cap... Mă rog... În final femeia care mă ’’salvase” venise să vadă cum mă simt, iar eu eram bucuroasă că am avut ocazia să o cunosc şi să-i mulţumesc. După o perioadă scurtă de timp m-au externat şi mi-am continuat viaţa liniştită... Cam atât... văd că adormiţi în picioare...
-Aaa, nuuu... Stăteam şi ascultam pentru că povestea ta e foarte interesantă... spuse Yusuke
-Eee...
Hiei stătea şi el şi asculta, ceea ce nu-i stătea în fire
-Nu pot să cred că am stat ca prostu’ şi am ascultat... Dar trebuie să recunosc că sunt impresionat de ce viaţă ai avut... Şi după cum arăţi, pari o fată răsfăţată...
-Da... Mulţumesc... Mult...
-Acum totul îmi este mai clar. spuse Kuwabara. Am găsit răspunsul la multe întrebări. Mulţumesc că ţi-ai făcut timp să ne explici.
-Vă mulţumesc şi eu că m-aţi ascultat.
-Ia stai aşa... spuse Koenma. Acum îmi dau seama că eşti brunetă... Înainte aveai părul blond-argintiu...
-Asta e forma umană...
-Mă rog... m-am lămurit... dacă nu vă supăraţi, eu am să plec... spuse Hiei îndreptându-se spre uşă
Tocmai atunci Koenma primi un avertisment: Un grup de 5 năluci destul de puternice se îndreptau spre Palat. Avertismentul venea de la unul dintre paznici, care, îngrozit îşi aduna cuvintele. De ce îngrozit? Pentru că nălucile aveau nişte dimensiuni şi nişte înfăţişări atât de ciudate încât voiai să fugi şi nu puteai de spaimă. Astfel cei 5 eroi (Yusuke, Kuwabara, Hiei, Kurama şi Stef) porniră la drum, gata să afle cu ce gânduri vin acele arătări şi dacă era nevoie, să le anihileze chiar.
Căpitanii fiecărui grup au decis să înceapă cu un dialog civilizat, fără bătaie, iar dacă scopul sosirii nălucilor era de a distruge pe angajaţi şi chiar pe coducătorul lor atunci nu rămânea decât să pornească o luptă crâncenă între cele 2 tabere.
-Probabil vă întrebaţi cine suntem şi ce căutăm aici... Ei bine, noi suntem Armata Celor 5 Luptători şi am venit cu ajutoare.
-Ajutoare?!
-Da, ajutoare... Am venit aici ca să scăpăm de voi.
În acel moment au început să apară pe rând, de cine ştie unde, tot felul de năluci, unele mai ciudate ca altele şi făcând una mai urât ca alta.
-Băieţi, vom avea treabă...
Apoi Yusuke scoase din buzunar o cască, o puse în ureche şi începu să dea instrucţiuni:
-Koenma, spune-le paznicilor să organizeze o puternică apărare la porţile Palatului şi la toate intrările lui... Nu ştiu zău ce va ieşi.
Lupta e pe cale să izbucnească, dar începe să se audă o melodie sinistră pe fundal, ceea ce îi derutează pe toţi.
-De unde se aude chestia asta? întrebă Kuwabara încercând să localizeze sursa
-Nu aveţi voi treabă... Asta face parte din planul meu... Nici nu vor şti ce au păţit... spuse Stefani cu o voce rece
*Paradox-Incubate*
-Ce sinistră e! spuse Hiei. Exact pe gustul meu...
Lupta începe. Toţi aveau armele pregătite, mai puţin Stefani, care părea că vrea să lupte cu mâinile goale.
-Ce faci?!
-Am eu planurile mele...
Nălucile se apropiau, şi erau foarte multe. Loviturile puternice a celor 4 băieţi puteau doborî mai mulţi inamici deodată, însă Stefani, să nu pară mai slabă începe şi ea atacul. Nălucile cădeau pe rând, numărul lor scăzând rapid, iar băieţii se uitau miraţi pentru că Stef nu părea nici măcar să-l atingă pe inamic şi totuşi cădea secerat parcă de gloanţe. Ea era rapidă şi se ferea uşor de loviturile atacatorilor, aşteptând să-i prindă dintr-un unghi convenabil ei şi să aplice lovitura. Băieţii observaseră că ea aplică lovituri pe ritmul melodiei, la fiecare bătaie (bass, cum îi spunem noi). Totuşi, bătălia nu se terminase, aşa că toţi şi-au continuat ’’treaba” până nu mai rămăsese nici măcar căpitanul nălucilor. Într-un final, numărul inamicilor a ajuns la zero, iar melodia care nici măcar nu ajunsese la jumătate începea să nu se mai audă, fiind înlocuită cu liniştea.
-Nu înţeleg de ce, dar înainte să începem lupta credeam că n-o s-o scoatem la capăt. spuse Yusuke mirat
-Odată intrat în horă, trebuie să joci... Pe parcurs îţi trec emoţiile şi te acomodezi, iar singurul lucru pe care ţi-l doreşi e să câştigi. Începi să vezi cât de uşor e defapt, dar să păzească Sfinţii când dai de greu... Atunci îţi pierzi orice speranţă şi simţi că nu mai ai putere... spuse Stefani care avea privirea coborâtă în pământ.
-Of, Doamne! Vorbeşti de parcă ai fi Genkai... spuse Yusuke dezmeticindu-se
-Muzica îţi creează o stare de spirit, care mai mult e în defavoarea inamicului, dar trebuie să te concentrezi în schimb şi nu e uşor... Îţi ridică moralul cât de cât şi te face să uiţi de puterea adversarului, care, înainte, putea să pară descurajatoare... În plus îţi măreşte puterea... Dacă loveşti pe cineva în momentul în care se aude bătaia (bass-ul) puterea loviturii creşte de 10 ori. Şi asta nu e o ipoteză culeasă dintr-o carte cu basme. Există o tehnică... pe care eu am studiat-o...
Stefani părea să vorbească la fel ca un maestru, cu toate că nu era. Dar ştia bine ce vorbeşte şi îţi era mai mare dragul să o asculţi.
-Interesantă tehnică! Şi totuşi, cum ai reuşit să faci acea melodie să se audă?
-În primul rând trebuie să pregăteşti ’’terenul” pe o arie care poate varia... Depinde... o extinzi atât cât e nevoie şi pasul ăsta nu te solicită mult. Apoi trebuie să te gândeşti intens la o melodie pe care o ştii perfect şi să aibă ritm... Singurul dezavantaj pe care îl are această tehnică e că trebuie să te concentrezi la melodie... E firesc să eşuezi pentru câteva milisecunde... Ai impresia câteodată că nu ţi-o mai aduci aminte, sau pur şi simplu încurci măsurile... Poţi avea ghinionul ca adversarul tău să ştie melodia respectivă şi să se poată feri mai uşor de loviturile tale.
-Ooo...! Ce rapizi aţi fost! spuse Koenma care se apropia de ’’câmpul de luptă”
-Mda... spuse Hiei plictisit
-Mă bucur că nu a fost nevoie ca paznicii să acţioneze! Se pare că v-aţi răfuit bine cu ei...
Cadavrele au început să dispară pe rând lăsând locul curat, fără nicio picătură de sânge, la fel cum a fost înainte. Acum că toate problemele s-au rezolvat, eroii noştri se puteau întoarce acasă. Şi probabil că vă întrebaţi unde locuieşte Stef... Ei bine, locuieşte singură într-un apartament mai mărişor şi se putea bucura de puţină linişte, având în vedere că ea defapt se mutase aici... Locuia cu părinţii ei dar a decis să se mute în altă parte şi să păstreze legătura. Nu voia să pună viaţa părinţilor ei în pericol, pentru că era conştientă de faptul că mai devreme sau mai târziu, o nălucă sau mai multe ar putea să o gasească şi totul să ia o întorsătură neaşteptată...
-Ei bine... Koenma, noi dacă nu mai avem treabă aici putem pleca, nu? întreabă Yusuke pe un ton de copil ’’cuminte”
-V-aţi terminat treaba... Şi v-aţi descurcat excelent! Vă mulţumesc! Dacă vă chem la noapte să mă ajutaţi, să nu faceţi urât, pentru că nu e exclus ca altă ’’trupă” de maniaci să vină să ne atace iar... Eu v-am anunţat ca să fiţi pe fază. Apropo... Hiei, mă bucur că te-ai decis să treci pe la noi...
-Nu-mi pasă de voi. Am văzut că e mare zarvă şi...
-Da, da... cum spui tu... spuse Yusuke uitându-se în altă parte şi având mutra aia de :-’’
Toţi se îndreptau spre case, discutând între ei până la bifurcarea drumurilor...

_______________________________________

#27

Moony
Membru iubit :X
Postari: 164

Interesanta tehnica ritmata.
Imi aminteste de un alt personaj feminin care asculta muzica in timpul antrenamentelor,dar nu imi amintesc cine anume.
"Nu pot să cred că am stat ca prostu’ şi am ascultat... " ce tare faza!

Se mira Hiei de el insusi.

#28

KeykoYume
Moderator
Din: ..::Spirit World::..
Postari: 758

Imi place ff mult si acest capitol desi acestuia ii lipsesc glumele de pana akum...k de obicei greseli de eprimare si de tastare nu sunt. Ce mi-a placut a fost tehnika de lupta a lui Stef

, nu mi-ar fi dat asa ceva prin cap nici intr-o mie de ani

, anyway a fost fff originala ideea

, so Gambate in continuare !!! Nu uita k asteptam cu totii nerabdatori si noul capitol asa k sa nu ne faci sa asteptam prea mult

_______________________________________

www.animedream.3xforum.ro

#29

Germanotta D'n'B
Membru iubit :X
Din: ... Undeva-n Romania...
Postari: 278

Bine, multumesc! Vad eu cum scot celalalt capitol... O sa fiu aglomerata saptamana asta

... Apropo... Ce am uitat sa va spun... Koenma nu mai are acea infatisare de bebelus cu care erati voi obisnuiti... Pentru mine, acel adolescent de care, posibil ca unii din voi sa va fi indragostit... acela e Koenma... Vreau sa stiti ca pe tot parcursul povestii el are acea forma de adolescent

Si recunosc ca imi cam place...

Edit:Apropo, puteti cauta Paradox-Incubate -> Melodia pe care Stefani se lupta cu nalucile... va puteti imagina o lupta in timp ce ascultati acea melodie... Cu siguranta veti spune ca e urata... Dar mie personal imi place... Si asta mi-a venit pe moment sa pun, pt ca se potriveste mai bine...

_______________________________________

#30

Germanotta D'n'B
Membru iubit :X
Din: ... Undeva-n Romania...
Postari: 278

Scuzoaiele mele de intarziere...

Capitolul V
O zi... normală...

Era o dimineaţă cât se poate de frumoasă iar cerul era complet albastru, fără nicio urmă de nor...
Stefani nici nu se trezise bine, că îşi şi aude telefonul sunând. Era prietena ei, Jane. Aceasta îi răspunde repede să vadă ce s-a întâmplat.
-Stefani, mulţumesc lui Dumnezeu că ai răspuns...! Uite... te-am sunat să te întreb dacă mă poţi ajuta cu o chestie... Eu şi soţul meu trebuie să plecăm amândoi într-o călătorie de afaceri şi nu are cine sta cu micul Kevin. Ai putea să vii tu după el pe la ora 11:00? Te rog eu mult!
Însă dacă lui Stefani nu-i prea plăceau copiii mici, aceasta îşi puse mâinile în cap...
-Sigur, Jane, voi veni, contează pe mine!
-Slavă Domnului! Mulţumesc din suflet!
-Nu ai pentru ce...
După ce Jane închise telefonul, Stefani începu să strige cât o ţinea gura:
-Doamne, dă-mi răbdare!
Apoi sună iar telefonul. Aceasta răspunde nervoasă fără să se uite cine o sună:
-DA?!
-... salut...Văd că nu eşti în toane bune... Mai bine închid...
-NU! Yusuke, stai! Scuză-mă dar tocmai am primit un "ciocan" în cap...
-Ce s-a întâmplat?
-Azi sunt dădacă... Mă rog... Nu mai contează... Important e să-mi fac treaba...
-CE? Uau... Te-a pus la punct...
-Ştiu... ăsta da "headshot". De ce m-ai sunat?
-Voiam să te întreb dacă eşti liberă azi... Aveam ceva treabă... Voiam să-ţi mai cer nişte explicaţii...
-Aaa... pot veni. O să încerc să-l plimb mai mult pe prichindel... Spune-mi unde şi vin.
-Păi, dacă sigur poţi, vino pe la ora 16:00 la Club Ice.
-Tocmai acolo? De ce?
-Clubul e pustiu atunci şi vor veni mai mulţi să discutăm. Sunt mulţi pe care nu-i cunoşti. Şi dacă nu-şi bagă nasul nimeni, vom putea discuta liniştiţi.
Stefani oftă, dar aprobă într-un fel:
-Bine... văd eu cum fac...
-Mulţumesc!
După această conversaţie, Stefani se uită la ceas şi află stupefiată că dormise "peste program". Era ora 10:30 deja...
-Fir-ar! Trebuie să merg după cel mic!
Aceasta sări repede din pat, se îmbrăcă în câteva clipe, se aranjă puţin şi pe uşă, direct spre McLaren. Deja, din grabă, îşi uită cheile şi nervoasă intrase pe uşă aşa de brutal, încât dacă erai pe fază, ai fi crezut că va zbura cât colo. În final le găsi, porni maşina şi dusă a fost. O minune a făcut să ajungă la timp, iar Jane o aştepta la poartă, cu micul Kevin în braţe.
-Slavă Domnului! Stefani, dar ce punctuală eşti!
Când aceasta se uită la ceasul de la mână, văzu că era chiar 11:00.
-Kevin, uite-o pe Stefani. Ţi-e dragă, nu?
Micul Kevin o plăcea pe Stefani, pentru că aceasta a mai avut odată grijă de el, iar aceasta s-a purtat minunat cu el. Normal că se ataşase de ea.
-Poţi să-l ţii puţin? Trebuie să ajungă şi maşina noastră.
-Sigur.
Între timp, maşina apăru, iar cei doi soţi îşi pregăteau bagajele.
-Stefani, îţi mulţumesc din suflet că te-ai sacrificat pentru mine! Nici nu ştii ce piatră mi-ai luat de pe inimă!
-Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti, stai liniştită.
Cei doi soţi îşi luară rămas bun de la Kevin şi Stefani, urcându-se în maşină şi plecând.
-Ei bine, micule Kevin, până se întoarce mama ta, o să am eu grijă de tine. Sper că ai mâncat deja... Ce zici de o plimbare?
După ce-l urcase pe cel mic în maşină, asigurându-se că nu pleacă nicăieri de acolo, punându-i bine centura, pleacă spre parc.
Însă pe drum îl vede pe Yusuke şi pe Keiko. Aceasta opreşte, făcându-le semn să urce.
-Salut, Stef! Ăsta-i prichindelu'?
Keiko întreabă:
-Care prichindel?
Însă aceasta îşi găseşte singură răspunsul...
-Vai! Ăsta de unde a mai apărut? întreabă aceasta speriată
-Nici prin cap să nu-ţi treacă prostia, cum că e al meu...!
-Crede-mă... Asta mi-a trecut prin cap prima oară.
-Pfoai Doamne...
-Şi? Unde mergeţi voi doi?
-În parc. Să-l plimb...
-Ce coincidenţă! Uite-l pe Kurama!
-Aaa... Da.
Stefani opreşte maşina, însă Keiko şi Yusuke coboară.
-Hei, unde plecaţi?
Yusuke se întoarce şi îi face din ochi. Stefani de nervi, claxonase odată lung. Toţi trei s-au speriat, dar nu şi Stefani, care ştia ce urma, şi nici cel mic, pentru că lui îi plăcea să claxoneze. Ea se dă nervoasă jos din maşină şi strigă:
-Era loc pentru toţi cinci! Sunteţi nişte răi!
Kurama nu ştia ce se întâmplă, deci se uita uimit, când la Stef, când la cei doi "răi".
-Urcă.
-Nu... eu mergeam acasă...
-Am zis să urci, te duc eu.
-Mulţumesc, dar...
-Taci! Nu e nicio problemă. Şi aşa caut motive să mă "plimb"...
-De ce?
Acesta se uită brusc în spate, pentru că auzi pe cineva... Era Kevin, care nu mai termina de râs. Nici nu vă spun că acesta s-a înspăimântat atât de tare, încât se ţinea de inimă.
-Nu mai juca teatru! Nu-i al meu!
Pentru un moment amândoi se uitau la Kevin, iar acesta îţi ascunse faţa, ruşinat parcă, de ceea ce vedea. Apoi încruntaţi, se uitau unul la altul, dar Stefani îşi reveni din "transă":
-Mda... Unde ziceai că vrei să mergi?
-Scuze... Acasă...
-Buuuun...
Kevin începea să-i umble lui Stef prin geantă, şi găsi MP3 Player-ul.
-Eee... nu-mi spune că vrei să asculţi muzică...
-Ba eu cred că da.
-Bine, atunci... Vrei muzică? Îţi dau eu muzică de zbori pe geam.
Această expresie îl amuză nespus pe Kurama.
-Sper că nu te deranjează dacă dau drumul la muzică, nu?

-Nuuu... Şi aşa, trebuia să vorbească cineva în locul nostru...
-Nu ştiu ce gusturi ai tu, dar s-ar putea să vrei să cobori, pentru că micul Kevin ascultă acelaşi gen de muzică pe care îl ador şi eu

*Pendulum-Granite*

-Lasă... Stai liniştită... Şi eu tot din astea ascult... Rar, dar ascult... Mi-era teama să ascult în public...

Ar fi zis mama că m-am ţăcănit. Şi de-abia acum îmi dau seama că tu ai în portbagaj ditamai sistemul. Nu ştiam de ce se aude aşa de tare.

-...
-Şi eu care credeam că sunt singurul care ascultă din astea...

-Mă uimeşti...
Kevin n-avea nicio treabă... Dansa de "zbura pe geam". Uitase şi de MP3 Player...
-Ţi-a zis Yusuke de întâlnire?
-Da... Tot nu pricep ce explicaţii mai vrea de la mine... Mă întreb dacă e ceva important... Altfel aş lipsi...
-N-a vorbit de importanţa acestei adunări... Dar ar fi bine să vii... Ia stai aşa...
-Ce s-a întâmplat? Ţi-e rău?
-Nu... Mi s-a părut... Ba nu! Ăsta e Rob Swire?
-Unde? Care?
-Ăsta care cântă.
-Aaa... Da. E cu toată trupa...
-Adică... Pendulum?
-Da... De unde ştii? Pentru că nu scrie numele lor pe display-ul player-ului...
-Ţi-am spus că şi eu tot pe ăştia îi ascult...
-Mă faci să te întreb ce ai făcut cu adevăratul Kurama...
Acesta întoarse ochii peste cap. 8-|
Chiar atunci sună Yusuke:
-Da, răule?
-Bună. Am vrut să te anunţ că s-a schimbat ora întâlnirii. Spune-i lui Kurama să uite de destinaţia lui iniţială şi să veniţi amândoi aici, acum! Şi să-ţi aduci şi laptop-ul. Vom avea nevoie de el.
-Bine, nu te întreb de ce... Dar ce fac cu Kevin?
-Poţi să-l iei şi pe el. Te asigur că nu va păţi nimic.
-Ce s-a întâmplat?
-Era Yusuke... A zis să mergem acum la întâlnirea aia... Dar trebuie să merg acasă.
-Bine.
Odată ajunşi acasă la ea, aceasta parcă maşina undeva la umbră, şi îi lăsă uşile deschise, să se aerisească, pentru că soarele bătea grozav de tare.
-Bun, am ajuns... Intraţi amândoi în casă, e mai răcoare. Las maşina să se "răcorească" puţin.
-Bine.
Aceasta îl puse pe Kevin pe o canapea, însă el era foarte ocupat cu ochelarii de soare pe care îi găsise în geanta lui Stef.
În timp ce urca scările spre camera ei, Kurama simţi că îl apucă ceva de picior. Când se uită după făptaş, vede un pui de pisică. Era atât de drăgălaş, plus că avea o grămadă de treabă...
-Măi puşlama mică, caută-ţi tu alt picior. Ăsta e al meu. Au... Mă doare. Ai colţi? Ţi-i smulg eu acum... >:-]
Deja Stefani cobora scările:
-Ce-ai păţit?
-Uite ce-am găsit!
-Vai! El te-a găsit pe tine... Vreţi să vă servesc cu ceva?
-Nu... Dacă se poate, putem pleca?
-Păi, micului Kevin nu pare să-i fie foame... Deci, să plecăm...
În maşină s-a mai răcorit. E bine. Cei doi... mă scuzaţi... cei trei (muşchetari)... au plecat spre Club Ice, întrebându-se despre ce poate fi vorba.
Ajunşi în sfârşit la locul cu pricina, Stefani merge prima şi deschide uşile. Înăuntru era întuneric, însă deodată se aprinde lumina şi toată lumea strigă ,,Surprizăăă!!!". Nici nu vă spun că a rămas fără cuvinte. Nu mai ştia ce să zică.
-Dar voi de unde ştiţi că e ziua mea?
-Să nu ne baţi pe noi. Koenma ne-a zis.
-Nu se poate... Prinţe Koenma, nu voiam să afle nimeni!
-Prea târziu...
-De ce m-aţi mai pus să aduc laptop-ul?
-Noi avem sistem de difuzoare, dar nu şi melodiile tale preferate. Deci...
-Of, Doamne... Câtă agitaţie...
Tocmai atunci primi un mesaj de la Jane:
"Iartă-mă că ţi-am dat programul peste cap, dar n-am avut la cine să apelez. Numai în tine am încredere. Si... La Mulţi Ani!"
-Până şi eu am uitat că e ziua mea.

-Ok, băieţi! Treceţi la montat! Vin şi eu să vă ajut imediat. spuse "răul"
-Of... Prinţe Koenma, priviţi ce agitaţie! Nu mai bine nu le spuneaţi nimic de ziua mea?
-Amintirile tale sunt dureroase. Ai nevoie de altceva. De ceva mai bun, de care să-ţi aduci aminte cu drag.
-Eu... Vă mulţumesc din suflet!
-Băieţi, sunteţi tari! spuse Yusuke. Aţi montat astea atât de repede? Să mă ajute cineva! M-a prins un cablu de picior! Ajutor!
Normal că stârnise râsul...
-Vă asigur că nu am cine ştie ce melodii...
-Ba da! Ai melodii ca lumea! Mie personal îmi plac... spuse Yusuke, încercând să-şi elibereze piciorul "capturat"
Muzica începe să încingă atmosfera, plus că erau mulţi pe-acolo... Asta nu observase Stef... Chiar şi necunoscuţii i-au urat ,,La Mulţi Ani", iar asta a făcut-o să se simtă specială.
-Am împlinit deja 21 de ani?

*Pendulum-Plasticworld*

Lumea se distra, Stefani sărbătorea, toţi se simţeau bine...
*You got structure,
You betta believe ya,
Who's comin' at ya,
The way you look when ma music flowin',

You got structure,
You betta believe ya,
Who's comin' at ya,
The way ya look when the music's rollin'

Oh, I can make ya feel so good,
And yeah, turn ya world upside down,
Oh, I can look into your thoughts,
And yeah, I can look forever if I so desire,
I don't really wanna show you all that,
If its ok that we can call that,
I don't really know where I stand now,
I can do anything ya want but...

I can't get used to you,
I can't get used to you...*

Si va recomand sa ascultati:
Pendulum-Granite
Pendulum-PlasticWorld

In rest astept comentarii, sfaturi, etc... :-"

_______________________________________

#31

Germanotta D'n'B
Membru iubit :X
Din: ... Undeva-n Romania...
Postari: 278

Capitolul VI
Misiunea ce mi-a pus capac

Tocmai atunci, Stefani primi un telefon. Părea să asculte foarte atentă ce îi spunea persoana respectivă, în timp ce ieşea afară din club. Era prea multă gălăgie şi nu înţelegea nimic. După ce aceasta termină de vorbit se întoarce şi le spune fetelor să aiba puţină grijă de Kevin. Se îndreaptă grăbită către maşină iar Kurama merge după ea:
-S-a întâmplat ceva?
-Aş putea spune că da...
-Ce?
-Am uitat că cei de la Pendulum au concert azi şi se pare că teroriştii sunt cei mai obsedaţi... Eu una credeam că vor năvăli fanele pe ei, dar nici decum gorilele alea mascate...
-Vin şi eu...
-Doar dacă ştii să te fereşti de gloanţe.
Aceasta nu mai stă mult la palavre, ci pleacă, lăsându-l pe Kurama ’’cu ochii în soare’’. Văzând că este lăsat în urmă se duce şi cere ajutorul celorlalţi:
-Care din voi conduce?
Unul dintre petrecăreţi ridică mâna încet, de parcă n-ar fi vrut să fie observat.
-Grozav... Tu vii cu mine.
Cei doi părăsesc clubul fără a da nicio explicaţie... Ce-i drept, nici soferul nu ştia despre ce era vorba... Dar îi plăcea cum ’’sună’’ toată chestia asta, şi îi mirosea a acţiune.
-Bun, tot ce-ţi cer e să urmăreşti o maşină şi să mergi cât de tare poţi.
-Asta voi face, dacă îmi arăţi şi mie care maşină...
Kurama auzise ceva despre un concert din ziua respectivă, iar spre norocul lui ştia locaţia. Însă la radio a aflat despre un accident de pe drumul principal care ducea spre destinaţie, deci era nevoit să o ia pe o rută ocolitoare. Şi aşa cei doi au pornit la drum, până au ajuns-o din urmă pe Stef. Ambele maşini aveau o viteză foarte mare, dar nu îi interesa pe niciunul dintre ei.
Într-un final ajung la concert, însă totul părea să se desfăşoare normal. Kurama s-a dat jos din maşină, puţin ameţit, ce-i drept, fiind că nu era obişnuit cu rally-urile...
-Sigur nu e alarmă falsă? întrebă acesta pe Stefani care nu era tocmai în apele ei...
Nici nu fu surprinsă să-l vadă acolo pentru că era imposibil să nu se implice şi el.
-Nu, nu e alarmă falsă. Mi s-a spus că a fost observată o ’’armată’’ de terorişti îndreptându-se spre locul ăsta... Nu ştiu ce au de gând să facă, sau dacă se opresc aici, dar un lucru e sigur... Nu au gânduri curate.
Şi tocmai atunci s-au auzit nişte focuri de armă. Oamenii care, acum câteva minute se distrau la culme, acum era înspăimântaţi şi derutaţi. Trupa s-a oprit din cântat, încercând fiecare să-şi dea seama ce se întâmplă. Stefani nu mai stă pe gânduri şi se aruncă în toată nebunia. Acelaşi lucru l-ar fi făcut şi Kurama dacă nu i-ar fi sunat telefonul... Era Yusuke.
-Unde naiba sunteţi? Şi ce-i cu toată gălăgia aia?
-Încercăm să scăpăm de nişte terorişti, mă scuzi, dar nu pot vorbi acum...
-Dacă închizi te-omor... Unde-s teroriştii ăia de care vorbeşti?
-Pune pe cineva să descopere sursa semnalului, nu pot să mai stau, sunt o ţintă uşoară şi nici n-o ajut pe Stefani...
-Stefani? întrebă Yusuke mirat. Când a plecat? HEI, VOI NU VEDEŢI CĂ A DISPĂRUT SĂRBĂTORITA???
-Toţi se uitau gură-cască şi nu mai ştiau ce să zică...
-I-am găsit! strigă Kuwabara venind spre Yusuke cu un aparat mic în mână.
-Ce-i ăsta?
-E un receptor de semnale. Să mergem să vedem ce naiba se întâmplă acolo.
Ceilalţi nu mai ştiau ce să zică sau să creadă.
Între timp Kurama şi Stefani încercau să salveze oamenii care s-au adunat la concert, în timp ce teroriştii continuau să tragă când în aer, când pe unde apucau... Când Stefani se uită pe scena, ’’artiştii’’ erau tot acolo. Nu reuşeau să-şi dea seama niciunul ce e cu toată zarva aia. Trebuia să-i avertizeze cumva, aşa că traversează toată mulţimea să ajungă la ei. Când urcă pe scenă însă, imediat toate armele s-au îndreptat spre ea, iar bucăţele din echipamentul băieţilor începeau să se imprăştie peste tot pe scenă. Acum toata lumea şi-a dat seama ce se întâmplă şi fiecare fugea să dispară din calea gloanţelor. După ce s-au ascuns toşi după scenă, Stefani le explică cum stă treaba:
-Nu mă interesează cât de mult ţineţi la echipamentul vostru. Dispăreţi de-aici cât mai puteţi. Circa 50 de terorişti stau cu ochii pe voi. PLECAŢI!
Unul din ei întreabă:
-Şi dvs. ce faceţi?
-Asta e treaba mea. Important e să scăpaţi întregi de-aici. Ori plecaţi acum, ori riscaţi să fiţi ţinta principală a teroriştilor. spune aceasta uitându-se urât
-Eu rămân. Ce-o să-mi faci?
-Eu nu-ţi fac nimic. Întreabă-i pe terorişti ce-o să-ţi facă. Eu ţi-am vrut binele. Dacă păţeşti ceva, nu mai răspund de tine. Plecaţi acum. spune aceasta îndreptându-se spre partea din faţă a scenei
Kurama cu greu făcea faţă miilor de oameni speriaţi, dar se bucura că deocamdată teroriştii nu trăgeau în ei. Chestia era că aveau ’’treabă’’ cu salvatorii. Începea să se golească locul. Oamenii se îndreptau spre ieşiri apoi către maşini. Plecau cu toţii, până la urmă n-avea niciunul motiv să rămână...
Stefani se întoarse să-i dea o mână de ajutor dar fusese ochită de unul din terorişti. Acesta a şi deschis focul. Nu a reuşit însă să o nimerească. Ea stătea ca pe ace că nu ştia cum să evacueze oamenii fără să fie ea sau mulţimea ţintă. După ce locul respectiv s-a golit, o linişte se aşternu şi un aer rece se lăsă. Toţi stăteau ascunşi, aşteptând momentul în care, unul din ei va ieşi şi va stârni lupta.
Deodată începe să se audă o melodie pe fundal, iar asta îi derută pe mascaţi.
*Concord Dawn-T.N.T.*
Stefani ieşi de după colţ, iar teroriştii au început să tragă. Degeaba însă... Era ca şi cum ai fi încercat să împuşti o fantomă. Începu să-şi mişte uşor mâinile, iar mascaţii cădeau pe rând. Parcă îi secerau gloanţele unei mitraliere. Ce-i drept, erau cam mulţi şi niciunul nu înceta focul decât atunci când i se termina gloanţele. După ce au mai rămas circa 10 ’’gândaci’’, Stefani începu să se simtă slăbită. Începea să simtă fiecare glonţ, iar teroriştii văzând asta se repezeau spre ultimele rezerve pe care le mai aveau. Melodia începea încet-încet să nu se mai audă. Kurama observă acest lucru, iar într-o clipă era în ’’ascunzătoarea’’ lor. Apucă repede o armă zicând în gândul lui ,,Am luptat în toate modurile posibile, dar numai pe o armă n-am pus mâna’’, şi începe să-i ’’găurească’’ pe toţi. Stefani între timp se prăbuşi, pentru că deja era plină de sânge.
-Prea multe gloanţe ai ignorat. Ce s-a întâmplat? întrebă Kurama speriat, neştiind ce să facă să-i oprească hemoragia
-Ceva n-a mers bine cu tehnica... Cred că am omis ceva...
-Dumnezeule mare, cred că ai un cartuş întreg de gloanţe în tine...
Unul dintre terorişti încă mai mişca şi avea şi o armă la îndemână. Se gândi că, aşa mort-copt cum era, putea să-i facă praf pe amândoi. Însă avu o surpriză de zile mari... Când să pună mână pe arma, primi o chitară zdravănă după cap, aceasta făcându-se bucăţi. Kurama tresări deodată, neştiind care era sursa zgomotului. Era gata-gata să lovească...
-Să vedem acum, ce faci? întrebă sarcastic ’’încăpăţânatul’’ care o tot contrazicea pe Stefani, acesta fiind Gareth McGrillen
Stefani se ridică cum putu şi văzu că cel ce nu voia să plece din spatele scenei era chiar în faţa ei...
-Ei bine, se pare că ai scăpat întreg... Tot la vorba ta ai rămas şi n-ai vrut să pleci...
-Dumnezeule... Ce-i cu tine? Ai stat în faţa lor? Noroc că n-am plecat... Vă făcea praf ăla dacă nu veneam... spuse Gareth tremurându-i vocea... Niciodată nu văzu un om plin de sânge decât la TV...
Între timp, toţi membrii trupei se îndreptau spre ’’câmpul de luptă’’ care acum era plin de cadavre.
Stefani în gândul ei: ,,Întotdeauna am vrut să-i întâlnesc pe cei de la Pendulum, dar nu aşa... Şi Gareth... Pare mai de treabă... Faţă de cum mi-l imaginam eu...’’. Simţea cum i se îngreunează pleoapele, şi un somn brusc o apucă.
-O, nu, nu te las să adormi... Poate nu te mai trezeşti! spuse Kurama încercând să se stăpânească în timp ce scotea telefonul din buzunar.
-Nu, lasă, sun eu la ambulanţă. spuse Rob
Stefani era din ce în ce mai palidă şi din ce în ce mai rece.
-Dumnezeule! Stefani, nu ne părăsi!
-Stefani o cheamă? întrebă Gareth
-Da, şi în curând, nu cred că va mai avea pe cine să o cheme...
Între timp, Yusuke şi Kuwabara au ajuns la locul cu pricina, la fel şi ambulanţa, dar, prea târziu.
-DUMNEZEULE! STEF! strigă Yusuke
Cei de la ambulanţă au încercat să o stabilizeze, administrându-i lichide. Apoi au pornit cu cea mai mare viteză spre spitalul de urgenţe.
-Şi noi ce facem? întrebă Rob
-Plecaţi. Ne descurcăm noi cumva... Sper...
-Am anunţat poliţia. Va veni un echipaj curând. Ni s-a spus să plecăm să prindem un avion. Fir-ar! Gata, acum nu mă mai pot contrazice cu nimeni. Să mă ţii la curent cu tot ce se întâmplă! spuse Gareth în timp ce se îndepărta în fugă
-Grozav... Cred că am pierdut şoferul... spuse Kurama iritat
-N-am dispărut... spuse petrecăreţul cu vocea tremurată, în timp ce ieşea de după o prelată
-Urcă în maşină, acum ai de urmărit o ambulanţă!

_______________________________________

#32

Germanotta D'n'B
Membru iubit :X
Din: ... Undeva-n Romania...
Postari: 278

Stiu, cred ca mai fac un singur capitol... Incerc sa il termin... Nu e asa de palpitant cum v-ati fi imaginat voi... Dar, sincer, aveam de gand sa renunt la fic... =|
Si ma gandeam sa pun cateva poze, ca se termina ficul si nu stiti cum arata personajele... =|
Deci...
Stefani[img]

[/img]Mda, stiu, nu e anime... Asta e cealalta forma... Ea e defapt bruneta... Si ochii argintii...
Pendulum

Gareth

Rob

Ma simt ca naiba... Cred ca incep sa o iau razna...

_______________________________________

#33

TeeChan
Membru iubit :X
Postari: 26

Oh..terorişti,prefereţii mei :]
Aşa..păi am citit de la început şi îmi place povestea bine emoticoanele nu prea au ce căuta într-un fic,în schimb îmi place că scrii cu diacritice,aşa se înţelege mai bine conţinutul şi nu prea am văzut greşeli de tastare deci nu am ce-ţi spune decât:
Ganbate kudasai! cu noul capitol.

_______________________________________

Pagini: 1 2

Mergi la