|
|
Capitolul III
Hai să ne cunoaştem mai bine
Yusuke vine cu propunerea:
-Haideţi să ieşim la o terasă... Mai discutăm, poate avem noroc şi nu se va întâmpla nimic în următoarele 12 ore... Vom avea ocazia să ne cunoaştem mai bine.
-Bună idee! Spuse Kuwabara. Le adun pe fete să discutăm cu toţii.
-Booon... care ştie un loc mai ca lumea?
-Haideţi tot în parc. S-a mai răcorit afară. spuse Kurama
-Bine atunci, să pornim.
Kuwabara se duce să le anunţe pe fete, Yusuke o anunţă pe Keiko, se adună toată trupa şi se pun pe povestit:
-Eu mă numesc Kazuma Kuwabara, încântat de cunoştinţă...
-Eu m-am prezentat... spuse Yusuke pe un ton de copil
-Eu mă numesc Keiko Yukimura...
-Urameshi... o corectă Yusuke
-Keiko se strâmbă la el şi îşi continuă fraza: Aşaaaa... încântată.
-Eu mă numesc Shizuru Kazuma, sora lui Kuwabara, încântată.
-Eu mă numesc Botan.
-Eu sunt Yukina.
-Iar eu mă numesc Shuichi Minamino...
-Mincinosule... spuse Yusuke, dându-l de gol
-... Kurama... Încăntat.
În acea clipă Stefani simţi un fior pe şira spinării. Se uita încruntată deoarece acel nume îi trezea nişte amintiri de care... practic... nu-şi aducea aminte... Îşi reveni din ”transă” prezentându-se şi ea la rândul ei:
-Eu sunt Stefani G., îmi pare bine că v-am cunoscut.
-Pot să te întreb câţi ani ai? întrebă Keiko
-20.
-Eşti mai mică cu 2 ani decât Kurama. spuse Kuwabara
Acesta fu aţintit de privirea lui Kurama... Se uita la el cu o faţă de: „Nu puteai să taci?”
-Litera „G” de la ce vine? Întrebă Yusuke nelămurit
-E un nume pe care nu vreau să-l dezvălui deocamdată. Nu mă simt în siguranţă...
-Aaa... nu e nicio problemă... Dar de ce te simţi ameninţată?
-Ştii cum stă un lup la pândă? Aşa stă şi duşmanul meu acum. Sunt anumiţi inamici de care n-am reuşit să scap încă.
-Păi... te ajutăm noi să îi elimini.
-Nu e nevoie. Astea sunt probleme personale. Cu greu am reuşit să mă ascund, deoarece tot timpul sunt pe urmele mele, şi de-abia aici am gasit un strop de linişte...
-Şi atunci ce vei face?
-Sinceră să fiu, chiar nu ştiu... Voi găsi pe parcurs o soluţie... Sper...
Ziua era pe terminate, dar era vară şi era imposibil să nu găseşti un motiv să te duci la culcare mai târziu decât de obicei. Şi cum Yusuke e capul “răutăţilor” tot el vine cu propunerea:
-Bă... parcă e prea, prea plictisitoare viaţa... Tot ce facem e să ieşim la îngheţată dacă simţim că luăm foc şi să o tulim înapoi acasă... Care vine la zbânţuială? (se referea la discotecă
-Păăăăăăi... spuseră toţi odată
-PENTRU DUMNEZEU!!! Noi ne ocupăm de mutrele nălucilor şi atât?! Cu viaţa noastră ce facem?Mai târziu vă veţi da seama că nu o să mai aveţi un prilej de răgaz, şi o să vă pară rău că nu aţi ştiut să folosiţi timpul liber.
-Bine, bine... gata, crizatule... îl linişti Keiko. Vom merge şi ne vom distra puţin... Tocmai mi-am dat seama că ai dreptate...Mai târziu ne vom trezi că ne sprijinim de un băţ, de bătrâni ce suntem, şi tocmai atunci ne va veni pofta de dansat... Gata, echiparea! Merge fiecare la casa lui, se „echipează”, şi ne întâlnim la ora 22:00 la... ăăă... laaaa... unde mai exact?La care club?
-La Club Ice. Are muzică bună acolo...
Până la urmă n-a zis nimeni „nu”, dar oare câţi vor merge la Club Ice?
-Puţină distracţie nu strică... Bine... s-a stabilit... Ora 22:00, Club Ice... Ne vedem acolo...
Toată lumea pleacă acasă, dar nu să se culce... din contră, să se pregătească de „vânătoare”.
Iată că a venit şi ora 22 iar odată cu ea, trupa noastră... Mă rog, nu întreagă... Lipsea cineva. Şi nu mă refer la Kurama, care, de obicei, el stă acasă, cu nasu’-n cărţi... Mă refer la Hiei, care, după cum v-am spus, nu mai ţinuse legătura cu restul echipei... Toţi se uitau ca mâţa-n calendar, cum Marele Geniu (Kurama) intră în club... Începuseră toţi să-şi pună tot felul de întrebări, însă au ajuns într-un final la concluzia că s-ar fi săturat şi el de atâta carte, de atâta muncă şi tot tacâmul...
Stefani a rămas puţin în urmă, dar într-un final a ajuns şi ea. Purta o pereche de blugi mai închişi la culoare, un tricou alb, ceva mai lung, o geacă mai subţire, neagră, şi o pereche de adidaşi de la Nike(poate îmi iau vreun BAN că fac reclame aiurea...) Arăta splendid! Îi plăcea mult culoarea neagră... Ce am uitat să vă spun... :-? ... Aaa... Mi-am adus aminte... Voi ştiţi că irisul unui om poate fi verde, albastru, nergu chiar... dar aţi văzut vreodată un iris... ARGINTIU?! Ei bine, eu nu... Dar ochii lui Stef erau... argintii... Totuşi, asta nu o făcea să pară ciudată, ci specială şi încrezătoare.
Până la urmă s-a adunat toată trupa... Ia ghiciţi cine cânta în club... Arashi... Era multă lume... dar unii erau plictisiţi, alţii dansau. Kuwabara se uită urât la Yusuke.
-Spuneai că are muzică bună, a...?
(Aici rup puţin firul... îmi cer scuze dacă fanii sau fanele trupei Arashi cred că mie sau personajelor nu le plac melodiile idolilor, dar nu vreau să mă trezesc că primesc observaţii, sau mă ceartă nush mai cine că „de ce nu-mi place Arashi”)
Atunci, melodia se schimbă brusc. Nu ştiu cât de mult vă place unora dintre voi Lady GaGa, dar m-am gândit să o introduc şi pe ea în fic... Măcar în club, dacă i-am furat jumătate din nume... vedeţi mai încolo...
-Îîîîîîn sfârşit, ceva după care poţi dansa...
&Lady GaGa-Bad Romance(Chew Fu Remix)&
Era imposibil, totuşi, ca eroii noştri să se poată relaxa puţin... Stefani văzu printre mulţime, mutra unuia dintre duşmani... Însă acesta o văzu şi el... Amândoi ies afară să-şi rezolve problema „pe silent”... adică să nu mai implice pe nimeni altcineva, ca să existe victime. Însă Kurama observă şi el că ceva nu merge bine... aşa că merse să verifice. În timp ce restul echipei se simţea bine, afară era pe cale să izbucnească o luptă între Stefani şi duşmanul acesteia.
În club iar se schimbă melodia, iar Dj Ice spune:
-Să trecem la D’n’B...
&Break-Mason&
-Mda... când se dă o melodie mai ca lumea trebuie să-ţi bagi tu nasul... spuse Stef, deoarece se auzea bine muzica de afară.
Kurama privea totul de pe o clădire mai înaltă, şi avea ocazia să o vadă pe Stefani luptând.
Lupta începe. Duşmanul lui Stef avea formă umană dar defapt era nălucă. Era îmbrăcat la costum negru(cam cum arăta Crispin Glover în Îngerii lui Charlie). Acesta scoase (de nicăieri) o sabie lungă. Lama ei reflecta razele argintii ale lunii, care se zărea pe cerul negru, însă Stef nu avea nicio armă. Trebuie să vă spun că orice cădea în mâna ei se transforma în armă... Dar nu cum făceau Fraţii Toguro... Dacă mai ţineţi minte cum Elder Toguro se transforma în câteva clipe într-o sabie... sau într-un scut... Nu... Eu mă refer la faptul că, dacă, de exemplu, Stefani pune mâna pe un lanţ găseşte tot felul de metode să îl folosească împotriva ta... Cei doi începuseră lupta demult. Erau foarte rapizi, iar tot ce puteai să vezi erau numai scântei. Într-un moment de neatenţie al inamicului, Stefani îi răsuceşte braţul şi îl dezarmează. Acesta fuge cu ochii după spadă să o recupereze însă prostia lui... Într-o fracţiune de secundă, cu puterea minţii, Stefani îl înjunghiase în piept cu... nimic... El cade inconştient, ţinându-se cu ambele mâini de rană, aşteptându-şi sfârşitul.
Stefani îşi ridică privirea spre vârful clădirii de pe care Kurama încă ’’viziona”.
-Gata spectacolul! spuse aceasta
-Eu nu înţeleg ce i-ai făcut...
-Coboară şi poate iţi spun.
Când acesta coborî, fu aţintit de privirea ’’de argint” a lui Stef. Simţea cum îi îngheaţă sângele în vene, dându-şi seama cât de cât ce se întâmplase cu năluca...
-Ţi-a spus vreodată cineva cât de înfricoşătoare poate fi privirea ta?
-Ăăă... nu...
-E frig afară sau am luat-o eu razna?
-Va trebui să-ţi ocolesc privirea o vreme, până îţi revii. Hai înăuntru până nu îngheţi de tot... Îmi cer scuze... dar trebuia să te lămuresc. Erai curios.
-Curiozitatea ce a omorât pisica...
Cei doi intra înapoi în club. Din păcate pentru Stef, melodia ei preferată se terminase. Dar Dj Ice nu terminase la secţiunea D’n’B, aşa că îşi continuă lista de melodii cu:
&State of Mind-Awakening&
-Unde aţi fost? îi întrebă Yusuke pe cei doi
-Unul dintre duşmani m-a găsit, dar nu se va putea întoarce la colegii săi să le spună că m-a văzut. Am avut grijă de el. O vreme nu ne vom mai face griji. Cum se distrează ceilalţi?
-Distracţia e în toi.
-Bine... am pierdut deja melodia mea preferată... Nu voi mai dansa cu atâta pofta dar decât melodii lente, mai degrabă profit de ocazie până nu termină Dj Ice cu secţiunea D’n’B.
Spre ghinionul lui Kurama, câteva colege din liceu erau în acel club. Şi ca ghinionul să fie şi mai mare, acestea îl zăriră. Se uitau mirate, se ştergeau la ochi să se asigure că nu văd rău, îşi dădeau palme una la alta să se asigure că nu e vis, dar la final îşi dau seama că situaţia le scapă de sub control... Se tot întrebau ce caută tocmai Marele Geniu într-un club de noapte. Acesta, normal că le zărise, dar se uita cu coada ochiului. Când vede că cele 3 (din 7 colege erau doar 3 prezente) se apropie de el, în căutarea unor explicaţii, se face că nu le-a observat şi se îndreaptă spre ieşire. Stef îşi dă seama de ’’schemă” şi se duce după el, hotărâtă să-l ajute să scape de ţăcănitele alea 3. Iese afară în fugă, îl ajunge din urmă şi îi spune să fugă cât poate el de tare, pentru că nu-i de glumă când te urmăresc fanii.
La un moment dat amândoi o iau după un colţ şi se îndreaptă spre o parcare.
-Ce căutăm aici? întrebă Kurama
Stefani nu-i răspunde la întrebare, şi scoate grăbită nişte chei dintr-un buzunar, îndreptându-se spre un McLaren F1 (bun, deci de acuma mă aştept la un BAN) de culoare neagră. Aceasta descuie uşile grăbită.
-Urcă şi nu pune întrebări...
-Conduci?!
-AM ZIS SĂ NU PUI ÎNTREBĂRI!
-Bine, îmi răspunzi altă dată...
Kurama se urcă în maşină, gândindu-se cu groază la faptul că ţăcănitele cele 3 ar putea să-l mai urmărească încă.
Stefani iese val-vârtej din parcare, dar spre surprinderea ei, fanaticele încă îl căutau pe Geniu. Din cauza întunericului ele nu îi observase pe cei 2, mai ales că una dintre fete le spusera colegelor că o fată brunetă a ieşit după Minamino, să-l ajute, probabil... Nici nu vă spun că fierbeau de furie când au auzit.
Între timp Kurama îi mulţumi lui Stefani că îl ajutase...
-Mulţumesc mult de ajutor. Dacă nu erai tu eu nu mai scăpam... E un coşmar să fii urmărit de cineva pe care urăşti din toată inima... spuse Kurama trăgându-şi sufletul
-Nu ai pentru ce. În timp ce mă antrenam în Lumea Spirituală mulţi băieţi se ţineau de capul meu... şi ştiu ce senzaţie îţi pot provoca aceste urmăriri... Ai senzaţia la un moment dat că dacă te prind, te mănâncă.
Kurama începu să râdă, dar zâmbetul senin îi dispăru brusc de pe chip. Îşi dădu seama de ceva, şi tocmai atunci găsi răspunsurile la nişte întrebări care îl frământau de când o cunoscu pe Stef.
-Ştiu că în ’’tinereţe” au fost multe conflicte între noi, dar acum, dacă suntem o echipă, eu spun să ne împăcăm.
Stefani se încruntă.
-Vorbeşti de parcă ne-am cunoaşte de câţiva ani buni... Nu te înţeleg...
-Am intrat într-o dilemă şi te întreb...: Îl mai ţii minte pe Yoko?
În acel moment Stefani puse o frână bruscă, auzindu-se un scârţâit strident.
-Yoko? Întrebă puţin tulburată, uitându-se urât la Kurama
-Litera G vine de la Germanotta, nu-i aşa?
-De unde Doamne iartă-mă ştii?
-Nu mai ţii minte cum în fiecare zi ne certam de la nimicuri?
-Nu... Adică...
-Ţi-ai uitat trecutul...
-Vrei să spui că tu eşti Yoko, sau...?
-Da, eu sunt...
-Şi vrei să te cred? Acum mi-am adus aminte... O vulpe cu părul argintiu şi...
-Da, ştiu că nu semăn cu Yoko, dar eu sunt, crede-mă! Nu asta e forma ta adevărată. Şi tu arătai altfel...
-Bine, tu eşti Yoko... Atunci ştii câte lupte au avut loc între noi doi.
-12
-... chiar tu eşti... Deci de asta mă simţeam eu aşa aiurea în preajma ta... Nu pot să cred... Eu... De ce arăţi aşa?
-Eh... a trebuit să mă retrag în Lumea Umană. Am dat-o-n bară rău de tot atunci... A fost scris ca un vânător să-mi pună capac. A trebuit să-mi schimb înfăţişarea şi să ’’dispar”.
-De asta nu te-am mai găsit nicăieri... Cam aceeaşi poveste şi la mine... Mi-am schimbat înfăţişarea şi m-am infiltrat printre oameni ca să-mi pot aduna puterile. Duşmanii erau pe urmele mele... Totuşi nu-mi poţi face o demonstraţie?
-N-am destulă putere să mă transform, dar te vei convinge la momentul potrivit... Va trebui să plec. I-am spus mamei că nu stau mult.
-Te conduc eu dacă vrei, tu doar arată-mi pe unde să o iau. Tot nu-mi vine să cred că te-am găsit...
Cei doi se întorc acasă, convinşi de faptul că această ieşire mai mult le-a pus viaţa în pericol decât să-i relaxeze. Stefani îl sună pe Yusuke să îi explice cum stă treaba şi să nu-i mai aştepte deoarece ei ajung curând acasă.
Sfaturi...? :-"
_______________________________________
 
|
|
Oricum, o sa observati ca personajele pot avea in unele faze cu totul si cu totul alta personalitate fata de cea de care erati voi obisnuiti. Postez maine capitolul II... am scrise vreo 4 
dar le las si mai lucrez la ele... nush de ce dar parca e prea sec... :-S
:pey sa o luam mai intai cu greselile care nu prea sunt, ai avut o logica si o coerenta in exprimare, ai folosit dialog, e f bine, nu mai k pe viitor ar fi bine sa mai dezvolti ideile si sa mai bagi actiune, kam atat...Gambate! 
(ink mai sunt o fana de a lui) ...anyway...mai departe...
...anyway....Succes in continuare, Cezy !!! 
=]] glumeam 